Treceți la conținutul principal

Reactia SUA la atacul cu gaze din Siria. Filmul evenimentelor si "creierul" din spatele deciziei


In sfarsit SUA a luat atitudine impotriva lui Assad. Intai si intai: FELICITARI H.R. McMASTER!!! Trump nu are de ce sa primeasca felicitari, el este doar marele beneficiar. 

Multi o sa spuna, din nou, ca n-am dreptate, ca am ceva cu Trump, dar, hai sa urmarim, un pic, firul evenimentelor.

2013

     Assad isi gazeaza, repetat, propriul popor. Obama, presedintele SUA de la momentul respectiv, cere aprobarea Congresului SUA, dominat de republicani, pentru a interveni impotriva dictatorului sirian. Nu o primeste. Solicitarea nu este nici macar supusa la vot. 
     Cetateanul, la acea vreme, Donald Trump ia pozitie virulenta impotriva solicitarii lui Obama de a interveni in Siria, atacandu-l la fel de virulent si pe senatorul republican John McCain, unul dintre putinii republicani care militeaza pentru o interventie americana in Siria.
   Subiectul ajunge pe agenda Consiliului de Securitate al ONU. Cum Siria nu este membra a Conventiei impotriva armelor chimice, se voteaza rezolutia 2118 care prevede eliminarea armelor chimice detinute de guvernul sirian sub supervizarea OPCW (Organizatia Internationala pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga). In urma discutiilor dintre John Kerry si Serghei Lavrov, Rusia devine garantorul eliminarii acestor arme din Siria. 

Ianuarie- Februarie 2017

     Donald Trump devine noul presedinte al SUA cu o retorica profund neinterventionista in problema siriana. Mai mult, problema siriana devine tema de atac la adresa contracandidatei, democrata Hillary Clinton, pe care o acuza ca, daca va deveni presedinta, va incepe razboi cu Siria. 
     Dupa instalarea la Casa Alba, Donald Trump isi numeste apropiatii si sponsorii in pozitii de forta in staff. Amintim aici doar pe cei semnificativi:
- Gen Flynn, devine Consilier pe probleme de securitate si sef al NSC (Consiliul National de Securitate al SUA), mare fan al lui Putin.
- Steve Bannon (CEO al campaniei prezidentiale) fost director al Breiberat - site de stiri de extrema-dreapta cunoscut pentru promovarea de stiri false - devine Consilier Politic si de Strategie, si el fan Putin
- Betsy De Vos devine Secretar la Educatie. Ea este sora lui Erik Prince seful executiv de la firma de spionaj Blackwaters, filiala SUA (aceeasi firma care a executat operatiunile de spionaj impotriva Codrutei Kovesi - DNA). Ulterior se va dovedi ca Erik Prince era, "usa din dos" prin care se facea legatura intre Rusia si echipa de campanie a lui Trump. 
- R.W Tillerson, fost vice-presedinte al Exxon Ventures, responsabil cu afacerile Exxon in zona Caspica, apropiat al lui Putin cu care a semnat in 2011 un acord de foraj in zona arctica a Rusiei. Unul dintre sefii de la Exxon spunea despre Tillerson ca este americanul care a petrecut cel mai mult timp cu un presedinte rus de la Kissinger incoace
     Cum Trump nu isi putea numi toti oficialii doar dupa "capul lui", o parte dintre numiri au revenit republicanilor in numele carora a candidat. Asa se face ca secretar de stat la aparare ajunge Gen. Mattis, despre care, in timpul audierilor am spus ca este singurul adult si profesionist din administratia Trump si ultimul scut intre Trump si butonul nuclear. Ca ambasador al SUA la ONU, republicanii o impun pe Nikkey Haley - Guvernator republican al statului Carolina de Nord si critic al lui Trump. Contrar politicii promovate de Casa Alba, Haley adopta, la ONU, in mai multe ocazii, o atitudine anti-Rusia. 
     Cu sfidarea tuturor practicilor si regulilor, Trump il impune pe Steve Bannon ca membru permanent al NSC (Consiliul National de Securitate al SUA). 
     In urma multelor indicii, la scurt timp dupa instalarea la Casa Alba, incep sa iasa la iveala legaturile apropiatilor lui Trump cu Rusia. Gen Flynn este obligat sa demisioneze, Trump intampina probleme in gasirea unui inlocuitor. Intr-un final, la interventia subtila a Comitetului pentru Aparare al Senatului (din care face parte McCain) Sefia NSC este preluata de Gen. H.R. McMaster. Astfel ajunge la Casa Alba al doilea adult. 
     Supranumit "generalul iconoclast", intelectual de mare rafinament si cu doctorat "pe bune" in istorie americana, McMaster si-a castigat reputiatia (si de bine si de rau) prin curajul cu care a criticat greselile sefilor armatei in razboiul din Vitenam pentru ca nu s-au opus deciziilor politice si prin abordarile neconventionale in a solutiona probleme  complicate. Dupa un stagiu consistent in Germania, McMaster s-a facut remarcat de catre Gen Petraeus in timpul razboaielor din Golf pentru modul in care a rezolvat relatia cu localnicii irakieni. Motiv pentru care Petraeus il ia cu el in Afganistan. 

Martie - Aprilie 2017    

     Pe masura ce dezvaluirile si dovezile despre legaturile dintre apropiatii lui Trump din campanie  se inmultesc ingrijorator, pas cu pas, autoritatea lui Trump asupra Partidului Republican se diminueaza. Devotatii pe care-i mai detine in pozitii cheie in congres si la Departamentul de Justitie sunt fortati sa se recuze sau sa se retraga in tacere. Republicanii "de forta" isi "recastiga" controlul asupra partidul si ii administreaza lui Trump o lectie usturatoare obligandu-l sa retraga legea asigurarilor de sanatate, una dintre principalele promisiuni din campanie. 
     Republicanii sunt decisi sa descurce incurcatele ite ale relatiei dintre Casa Alba si Putin. Trump si echipa sa fac tot ce le sta in putinta sa incurce ancheta, lucru care-i infurie si mai tare pe republicani.
 In ciuda presiunii, Trump, "beeficiind" de sfaturile si indemnurile "competente" ale lui Bannon, continua sa refuze cu obstinatie sa ia atitudine impotriva Moscovei. La ONU, Nikkey Haley este singura care continua sa ia pozitie anti-Rusia, adesea in contradictie cu pozitiile exprimate de seful direct - Tillerson, Seful Departamentului de Stat.

3 - 8 Aprilie 2017 - evenimentele se precipita

- Cu 24 de ore inainte de atacul cu arme chimice al lui Assad asupra civililor, din senin, departamentul de Stat al lui Tillerson declara ca, din acel moment, pentru SUA, inlaturarea de la putere al lui Assad nu mai este o prioritate (!!!). La ONU Haley este obligata de Tillerson sa adopte aceeasi pozitie
- Assad ia nota de noua pozitie a americanilor se considera in siguranta, rusii sunt relaxati, si il lasa pe dictator sa lanseze un atac cu gaze asupra civililor. 
- Stirile despre atrocitati socheaza mapamondul. Liderii din intreaga lume iau atitudine si condamna atacul, mai putin Casa Alba. Contrar obiceiului de a-si da cu parerea despre tot si despre toate pe Twitter, Trump tace. 
- la o zi dupa atac, in mod misterios, Steve Bannon (sfatuitorul de taina al lui Trump) este eliminat din NSC (Consiliul de securitate al SUA). Eliminarea sa este o uriasa victorie a normalitatii si a generalului McMaster. Eliminarea a fost posibila si datorita faptului ca Bannon a "reusit" sa se "calce pe bombeuri" de mai multe ori cu ginerele lui Trump, Jared Kushner si se stie ca "taticul" nu-i refuza nimic fiicei favorite - Ivanka Trump. 
- Dupa retrogradarea lui Bannon, Trump incepe, timid, sa spuna cate ceva despre evenimentele din Siria, dar evita cu atentie sa ia atitudine si impotriva Rusiei. La intalnirea dintre Trump si Regele Hashemit Abdullah al Iordaniei, acesta din urma este cel care ia atitudine virulenta impotriva atrocitatilro din Siria, nu Trump,
- La ONU, Haley este singurul oficial al lui Trump care, aparent, vorbeste de capul ei si condamna si Rusia pentru atrocitatile din Siria. Totusi, in ciuda eforturilor, Haley nu reuseste sa obtina o rezolutie a Consiliului.
- Aflata la o conferinta, raspunzand unor intrebari ale jurnalistilor, Hillary Clinton afirma ca daca ea ar fi presedinte al SUA, in aceasta situatie, ar ordona bombardarea bazei aeriene siriene de la care au decolat avioanele care au executat bombardamentul cu gaz asupra civililor
- Aflat sub extrema presiune, cu pozitiile in ce in ce mai slabite si cu perspectiva de a deveni si mai slabe pentru lipsa de rezultate a intalnirii pe care Trump urmeaza sa o aiba cu presedintele chines Xi Jinping, de care are nevoie ca de aer ca sa puna presiune pe Coreea de Nord pentru oprirea programului nuclear dar impotriva caruia a vorbit obsesiv in timpul campaniei in termeni de mahala, Trump are nevoie disperata de o lovitura de imagine. Generalii Mattis si McMaster care, desi nu sunt politicieni de cariera, s-au descurcat excelent in a exploata momentul prielnic, profita de oportunitate si ii prezinta lui Trump optiunea unei reactii impotriva lui Assad. 
- Trump, care face totdeauna ce e bine pentru Trump, vede beneficiile de imagine pe care le poate obtine si accepta propunerea generalilor. 
     Astfel s-a ajuns la atacul asupra bazei lui Assad. A nu se intelege gresit, Assad merita o lectie si ma bucur ca cei doi adulti ai administratiei Trump - Mattis si McMaster - i-au administrat-o. Meritul le revine in totalitate lor si nu lui Trump care aduna doar laurii pe care, ca de obicei, nu-i merita. 

Beneficii si pierderi:

TRUMP este principalul beneficiar pentru ca:
1 - isi curata un pic imagine pe plan international
2 - isi mai spala un pic imaginea de "papusa a lui Putin"
3 - ecourile bombardamentului asupra Siriei acopera in totalitate uriasa ratare inregistrata in discutiile cu liderul chinez de la care n-a reusit sa obtina absolut nimic. A nu se ignora faptul ca, in plan comercial, pe durata campaniei, Trump a etichetat China drept raul suprem care schilodeste economia americana si care este cauza esentiala a somajului in SUA. Dealtfel, la un moment dat, Trump  recunoscut public ca n-a obtinut absolut nimic de la presedintele chinez. 
4 - acopera orice discutie publica despre conflictul de interese dintre SUA si familia TRUMP, mai exact, interesele ginerelui sau, Jared Kushner, pentru care singura salvare a cladirii de birouri din Manhattan este un aflux masiv de capital chinez pentru care, aparent, familia Trump va plati, printre altele si cu usurarea regimului de vize pentru afaceristii chinezi. Principiul "America first" pare ca se opreste la usa firmelor familiei Trump.   
     Contrar aparentelor, Trump intregistreaza si pierderi. In urma atacului, Trump si-a alienat cea mai devotata si vocala parte a electoratului sau, albii conservatori izolationisti de dreapta, care acum nu ezta sa-l atace cu aceeasi inflacarare cu care l-au aparat si sustinut. 

SUA  inregistreaza si beneficii vizibile dar si pierderi, mai putin vizibile, acoperite de publicitate 
Beneficii:
- isi mai restureaza imaginea de lider global pe care si-o cam pierduse in 3 luni de administratie Trump 
- trimite un mesaj adversarilor, intre care si Corea de Nord, ca este capabila de reactii militare si ca nu va eita, daca e cazul. 
Pierderi:
- rateaza sansa de a negocia cu China o relatie de cooperare in problema coreeana, problema esentiala pentru securitatea SUA si pacea in regiune. 
- in ciuda aprecierilor si suportului primit in mod cvasi-general din partea celorlalte state, SUA risca sa fie acuzata de acte de razboi impotriva unui alt stat, lucru de care, cu siguranta, la un moment dat, se va profita si la care se va face trimitere decatre alte state agresoare. 

Opozantii regimului Assad beneficiaza acuma de speranta si, sa speram, de un pic de liniste si o perioada in care sa nu mai fie macelariti de fortele guvernamentale. Din pacate, daca nu se profita de moment si nu se trece la negocieri intense pentru gasirea unei solutii pasnice pe termen lung, bietii sirieni vor ramane doar cu atat, cu speranta, fara nicio rezolvare. 

Rusia care, nu a pierdut nici un om, pentru ca americanii i-au informat in avans si care, la o privire superficiala, ar putea fi considerata marea perdanta, este, de fapt un beneficiar chiar mai "bogat" decat SUA. 
Beneficii:
- profita de ocazie si suspenda acordul de informare reciproca cu SUA si fortele aliate care se lupta cu ISIS in zona si ca atare va putea actiona nestingheita in zona
- poate invoca evenimentul ca motivatie a negarii relatiei apropiate cu apropiatii lui Trump
-  a anuntat deja ca isi va intari pozitia militara in Siria
- isi poate intari controlul asupra lui Assad, santajandu-l ca-l lasa pe mana americanilor
- va invoca, cu siguranta, actiunea pentru a-si justifica propria atitudine si actiuni in Ucraina, Transnistria si Caucaz. (nu-i vad bine pe georgieni, saracii, in Nagorno-Karabakh) 
Pierderi: 
Rusii nu pierd absolut nimic. De aia i-au si lasat pe americani sa faca ce vor. 

ISIS nu pierde si nu castiga nimic, poate un pic de pierdere din cauza ca atacurile repetate ale guvernului sirian asupra propriei populatii si lipsa de reactie a occidentului au stat la baza radicalizarii multor sirieni care s-au alaturat ISIS. Ca atare ISIS isi mai pierde din instrumentele de propaganda si recrutare intre care sloganul "occidentului nu-i pasa de voi si il lasa pe Assad sa va macelareasca" se afla la loc de cinste. Oricum. la acest moment ISIS are alte probleme, ceva mai presante de care sa se preocupe, ca atare, pierderea poate fi definita ca minima, mai ales daca occidentul nu va face pasii necesari si destul de complicati pentru dezamorsarea conflictului, restabilirea pacii in Siria, inlaturarea lui Assad si gasirea unei alternative viabile la conducerea statului sirian. 

Partidul Republican este, din fericire, beneficiarul absolut. 
- a reusit sa se impuna in fata camarilei trumpiste
- a reusit sa coalizeze membri pentru o cauza comuna
- l-a restaurat pe McCain ca lider din umbra de necontestat al partidului 
- si-a castigat si afirmat autoritatea si controlul asupra Casei Albe
- a asigurat revenirea la linia traditionala a partidului in materie de politica internationala

Pentru restul lumii, actiunea poate insemna, din fericire, revenirea la normalitate, cu o conditie: Republicanii sa-si mentina autoritatea si controlul asupra lui Trump. In fond si la urma urmei, rusii au demonstrat cat de usor manipulabil este actualul presedinte al SUA. Si daca rusii il pot manipula atat de usor de ce n-ar putea s-o faca si republicanii spre beneficiul SUA si al nostru al tuturor 😉

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Macron - noul pumn de fier in manusa de catifea al Europei?

Dupa ce l-a pus la punct pe Trump, in doua randuri, fara cuvinte, doar cu gesturi, Macron a reusit sa se impuna si in fata lui Putin readucand, diplomatia subtila pe scena internationala. N-are rost sa reiterez ce a facut Macron cu Trump - celebra strangere de mana de la prima intalnire si modul magistral in care l-a pacalit la intalnirea cu liderii NATO lasandu-l intentionat sa astepte cu mana intinsa sa fie salutat. Astazi, Macron a repetat "figura" cu Putin, punandu-l la punct intr-un "mare fel", reafirmand valoarea Frantei ca fiind deasupra Rusiei si inca intr-un mod in care nimic nu i se poate reprosa. S-o luam pe rand: - Intai s-a anuntat in presa ca Macron "IL VA PRIMI" pe Putin care "SI-A EXPRIMAT DORINTA DE A PARTICIPA" la ceremoniile de aniversare a 300 de ani de relatii diplomatice dintre Rusia si Franta, relatii care au debutat cu vizita lui Petru cel Mare in Franta (prima umilinta). In "amabilitatea" sa, in urma do

"Je suis.... " doar cand ne pica bine sau ipocrizia "civilizatilor"

Pentru cine nu stie, adica pentru covarsitoarea majoritate a online-ului european, azi de dimineata a fost un masacru intr-un club din Orlando - Florida, USA, Un descreiarat a atacat un club gay, a ucis 50 de de persoane si a ranit alte 53 de raniti. Este cel mai sangeros atac armat din istoria SUA. Atacatorul este mort, dar se pare ca atacul nu este unul terorist ci unul generat de ura impotriva comunitatii gay. In Europa insa, e liniste. Toata lumea e la meci. Nimenu nu e "Je suis..". Sa fie din cauza ca victimele sunt americani? Sa fie din cauza ca sunt gay? Sa fie din cauza ca nu a fost exact un atac terorist care sa mai alimenteze un pic interesele politicienilor extremisti? Sau sa fie pentru ca uram minoritatile sexuale mai mult decat uram teroristii? Totdeauna m-am intrebat de unde si cum se pornesc miscarile de solidaritate pe Facebook. In ciuda scepticismului meu "natural", o vreme mi-a placut sa cred ca "lumea civilizata" mai are totusi o u

REPUBLICA MOLDOVA - o durere de cap de care nu aveam nevoie

E haos peste Prut dar nu e neapărat surprinzător Scurta Istorie si personaje principale: - PLAHOTNIUC este un oligarh dubios cu multiple cetățenii (inclusiv romana si rusa) pe nume diferite (actele românești sunt pe numele Vlad Ulinici). NU are numai multiple cetățenii are și multiple legături dubioase cu Rusia și cu o mulțime de actuali și foști dictatori din fostul spațiu sovietic. Pare o creație a Moscovei scăpata de sub control sau o diva care-și negociază dur alocația de la "sugar-daddy". In Romania, Plahotniuc este legat de PETROM (Dinu Patriciu) și de PSD care îl susține și pe care îl susține (posibil sa aibă și alte legături dar nu le-am găsit) In Moldova, Plahotniuc (cam ca Dragnea în Romania) pune premieri și îi dă jos când aceștia nu îl mai "ascultă" (ex. Filat) In timp, Plahotniuc a reușit sa controleze cam tot spațiul public și o parte din instituțiile de stat. Intre altele, controlează media, DNA-ul, și CCR-ul din Basarabia. Plahotniuc e